Noutăţi

4/17 decembrie - Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Varvara

Astazi este praznuita Sfanta Varvara, aceasta Mucenita- copila, o alta Filoftee sau o alta Marina prigonita de parinti.

Viata ei relatata in detaliu si rugaciunile foarte puternice si folositoare apartinand Mucenitei si respectiv catre ea.

Rugaciunea Sfintei Mari Mucenite Varvara inainte de moarte:

“Dumnezeule Cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine, roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma, o, Imparate, si da Darul tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala naprasnica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul Preacuratelor Tale maini“.

Viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Varvara
(4 decembrie)

În vremea împărăţiei lui Maximian păgînul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat şi slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decît numai pe ea şi care, cu vîrsta, s-a făcut foarte frumoasă la faţă, încît nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumuseţea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meşteşug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase şi în ele a închis pe fiica sa, Varvara, rînduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiindcă murise mama ei. Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumuseţea fiicei sale de către poporul cel simplu şi de neamul de jos, căci socotea că nu sînt vrednici ochii unor asemenea oameni, a vedea faţa cea prea frumoasă a fiicei sale.

Deci vieţuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mîngîia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pămîntului. Odată privind spre cer şi luînd seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dînsa şi către slujnice: "Cine le-a făcut pe acestea?". Aşijderea, căutînd şi la frumuseţea cea de pe pămînt, la verdeaţa cîmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: "A cui mînă a zidit toate acestea?", iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: "Toate acestea le-au zidit zeii". Apoi fecioara a întrebat: "Care zei?". Răspuns-au ei slujnicele: "Zeii aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sînt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea cîte le vedeţi cu ochii", dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia şi zicea în sine: "Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sînt făcuţi de mîini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pămîntească, neputînd ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mîinile?"

Astfel, cugetînd întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sîrguia a cunoaşte pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a făcut acea înălţime cu bunăcuviinţă şi acea lăţime şi strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care, cu înţelepciune a zidit cerul şi pămîntul. Şi zicea întru sine: "Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu l-a zidit nici o mînă omenească. Acela singur este făcător şi pe toate cu mîna Sa le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întins lăţimea cerului, a întemeiat greutatea pămîntului şi străluceşte din înălţime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina stelelor, iar jos înfrumuseţează pămîntul cu copacii şi cu felurite flori şi-l adapă pe el cu rîuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cîrmuieşte, pe toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă".

Aşa învăţa fecioara Varvara, a cunoaşte pe Făcătorul din făpturi, încît se împlineau asupra ei cuvintele lui David: "Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mîinilor tale am gîndit". Cu acea învăţătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti şi a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încît nu avea odihnă ziua şi noaptea; numai la acestea într-una cugeta şi de aceasta întruna dorea ca să ştie cu adeverire pe Dumnezeu şi Ziditorul a toate. Continuare...

Imagini reprezentand patimirea Sf. Mari Mucenite Varvara:

Rugaciune catre Sfanta Mare Mc.Varvara:

“Catre tine ca la un adevarat izvor de vindecari si grabnica tamaduitoare si mult-minunata, Sfanta fecioara Mare Mucenita Varvara, eu, ticalosul scap si catre Sfantul tau chip cu nevointa cazand, ma rog: vezi neputinta sufletului meu si pe acesta cu obisnuita invatatura a milosardiei tale si cu buna silinta vindeca-l degraba.

Ia aminte la glasul rugaciunii mele, nu trece cu vederea suspinul adus din ticaloasa mea inima si asculta strigarea mea, ca una ce esti singura mea scapare, care ai inchipuit prin trei ferestre pe Preasfanta cea de o fiinta si nedespartita Treime in baia parinteasca ce ti se zidea; pe Aceea roag-o pentru mine, ticalosul si netrebnicul robul tau, ca sa ma miluiasca acum si in ziua mortii mele. Inchina-te Parintelui ceresc, ca pe mine, cel cazut sub povara pacatului, sa ma ridice spre cuvantarea slavei Sale si sa ma indrepteze, ca totdeauna sa am sus inima, sa gandesc la cele de Sus, iar nu la cele pamantesti. Roaga pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care in temnita ruga ta cea muceniceasca a auzit, ca si pe mine lenesul, cel ce sed in trandavie ca intr-o temnita, degrab sa ma intoarca spre rugaciune si spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; si sa-mi dea inima ca sa doresc a ma ruga neincetat.

Cheama si pe Sfantul Duh, Izvorul care te-a intarit pe tine, fecioara curata, la lupta muceniciei si te-a acoperit cu aripile Sale, ca si mie, rusinatului si necuratului, sa-mi zideasca inima curata si duh drept sa innoiasca intru cele dinlauntru ale mele; si mai vartos sa ma cheme si sa-mi dea osardie ca sa ma nevoiesc in viata curate si sa ma intareasca spre facerea faptelor bune.

Cred, Sfanta Mare Mucenita Varvara, ca la toate acestea poti sa-mi ajuti mie, si de vei vrea, puternica esti sa mijlocesti la Sfanta Treime, ca una ce ai proslavit pe Dumnezeu intru madularele tale cele mucenicesti si stiu, Sfanta fecioara, ca nimic nu este cu neputinta tie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile si suspinurile mele.

Pentru aceasta cad catre cinstita racla a Sfintelor tale moaste cele facatoare de minuni, si tie, celei ce petreci in cer cu sufletul ma inchin, indraznind prin rugaciuni a grai, ca sa fie urechile tale luand aminte la glasul rugaciunii mele; trupul tau cel mult chinuit sa tamaduiasca patimile cele multe ale sufletului si ale trupului meu; capul tau cel plecat sabiei sa dea capului meu apa curatirii pacatului; parul tau cel rupt fara mila sa ma lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite sa impiedice gura mea a grai in desert si sa o deschida ca sa vesteasca totdeauna lauda Domnului; ochii tai, cei ce vad Lumina Treimii, sa vada si a mea buna dorire, ca si eu sa-mi intorc ochii mei, ca sa nu vada desertaciuni, ci totdeauna sa caut spre fericirea cea cereasca; mana ta cea taiata sa ma scrie in Cartea vietii si sa ma invredniceasca ca totdeauna sa ridic mainile catre Cel de sus si sa nu impletesc cu dansele inselaciuni; sanii tai, cei taiati fara mila, sa-mi fie turn tare in fata vrajmasului; picioarele tale, cele ca niste faclii luminoase, degrab alergand catre Mirele ceresc, in camara cea dumnezeiasca, sa ma faca si pe mine cu picioarele mele sa calatoresc catre tot lucrul bun, ca legea Domnului sa fie facile picioarelor mele si lumina cararilor mele. Ranile tale sa ma slobozeasca din ranile pacatelor; sangele tau, cel ce de chinuri s-a varsat, sa curete sufletul si trupul meu de toata spurcaciunea; moartea ta sa nu-mi dea mie sa mor fara de spovedanie si fara de pocainta, caci in fiecare facere de bine esti preamarita, si mai vartos intru aceasta, ca tot cel ce are nadejde la tine si pururea te cheama spre ajutor, de moartea cea grabnica scapa; de care si pe mine, ticalosul, ma izbaveste, fecioara curata, Mare Mucenita Varvara; si cu rugaciunile tale cele puternice invredniceste-ma a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si sa aud glasul ce va zice: <<Sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului tau>> Amin “.

Sursa: www.razbointrucuvant.ro